Cursuri în pregătire

Avem planuri pentru anul 2021 şi chiar vrem să ne ţinem de ele.

Pe lângă cursurile existente, iată mai jos ce pregătim. Ne cerem scuze pentru întârzierea cu care trecem la acţiune concretă. Ştim că unele cursuri ne-au fost solicitate îndelungat şi explicit: Numerologie.

Aşa încât, iată cum am gândit pentru 2021:

Numerologie, Modulul 1, „Numerograma Simplificată”

Am gândit acest curs împreună, astfel încât să reprezinte punctul de plecare pentru cine este interesat de un instrument cu care să îşi descopere anumite înzestrări şi ce anume limitări rezultă din folosirea în viaţa de zi cu zi a numerelor, care sunt REZONATORI, adică, produc o anumită vibraţie care NE INFLUENŢEAZĂ VIAŢA.

Fie că eşti CONŞTIENT de aceste influenţe fie că le ignori (e şi aceasta o alegere!), ELE PRODUC EFECTE asupra vieţii tale, ZILNIC.

Poţi să le ignori şi să dai vina pe vreme, pe guvern, pe parlament, pe rude, pe prieteni şi pe cine mai vrei SAU, POŢI ALEGE SĂ ÎNVEŢI să foloseşti aceste VIBRAŢII, în folosul tău!

Vei învăţa rapid, esenţialul.

[Descriere Curs Numerologie, Modulul 1 „Numerograma Simplificată”]

Numerologie, Modulul 2, „Numerograma Standard”

Primul Modul, este destinat începătorilor şi prezintă esenţialul.

În acest Modul, adăugăm elemente de complexitate a interpretării, pentru cei care descoperă după primul Modul, că Numerologia şi Vibraţia Numerelor, este ceva care se potriveşte cu felul propriu de a fi. Altfel spus, pentru cei care REZONEAZĂ foarte bine cu această metodă de AUTOCUNOAŞTERE.

Aşadar, dacă ai descoperit în Numerologie ceva pasionant, acum vei merge la nivelul de dincolo de „Ocupaţie deconectantă de week-end„, spre zona „Pasiune” şi „Ocupaţie„. Cine ştie, poate că într-o zi, vei dori să vii alături de noi în echipă! :).

Asta, ar fi cea mai mare realizare pentru noi!

[Descriere Curs Numerologie, Modulul 2, „Numerograma Standard”]

Cursul „Bazele Radiesteziei Cuantice”

Am practicat Radiestezia INCONŞTIENT, începând de prin a doua jumătate a anilor ’70. Am început cu un fel de joc… Îl numeam „Biolocaţie” şi foloseam nişte abilităţi ciudate pe care mi le descoperisem „accidental”. Ghilimelele semnifică faptul că eram prea la început de drum ca să pot înţelege că toate au un rost şi credeam încă în „întâmplare”, „accidental” şi alte asemenea PRESUPUNERI, generate de IGNORANŢĂ, de lipsa experienţei de viaţă.

Treptat, am descoperit că jocul pe care îl jucam are un nume precis şi că este o ştiinţă cu o istorie multimilenară. Mai mult, am ajuns să găsesc în Radiestezie un instrument de AUTOCUNOAŞTERE extrem de puternic.

Aşa încât, m-am decis să merg mai departe. Şi pentru asta, este obligatoriu să dau mai departe ceea ce am învăţat.

De ce anume este OBLIGATORIU, voi argumenta ŞI în acest curs şi am argumentat şi în celelalte, precum şi în cărţile şi articolele publicate de-a lungul anilor.

[Descriere Curs „Bazele Radiesteziei Cuantice”]

Sursă imagine:

http://www.worldhorseshoeingclassic.com/