Cuvânt înainte
Atunci când mi s-a cerut să scriu câteva cuvinte despre acest curs, am
rămas uimită. Şi am oftat… Da’ de ce? De ce EU? De ce MIE mi se întâmplă…
Ce mi se întâmplă?!? Şi cine sunt eu?!?
Răspunsul a venit aproape imediat, aşa cum se întâmplă de ceva vreme
şi doar atunci când încep să(-mi) pun întrebări!
PENTRU CĂ POŢI! Da, pot. Pot “duce”. Pot scrie. Pot comunica mai departe, ceea ce am înţeles. Şi pentru că am început să înţeleg unele lucruri. De fapt, abia am început să le înţeleg!
********************************************************
Se spune că cineva călătorea în căutarea marilor adevăruri şi a
înţelepciunii. De-a lungul călătoriei sale prin lume, la trecerea printr-un sat, a
observat pe prispa unei case, un om bătrân cu un câine alături. Câinele
plângea, se văita… De durere! Iar bătrânul? Se uita din când în când la câine,
fără să facă ceva pentru a ajuta câinele. Tânărul, uimit, şocat oarecum de
neintervenţia bătrânului, a început un dialog cu acesta.
— De ce plânge câinele?
— Pentru că stă aşezat pe un cui!
— Şi? Îl laşi să stea acolo? Să plângă de durere?
— Dacă îl ajut să se ridice, s-ar putea să mă muşte!
— De ce să te muşte?!? Pentru că l-ai ajuta să scape de durere!
— Asta o ştiu eu! Da’ el ştie?!? Atunci când îl ridic, durerea e mai puternică
decât cea pe care o simte acum şi… S-ar putea să mă muşte!
— Atunci… Îl laşi acolo? Să plângă de durere?
— Da! Pentru că atunci când o să se sature de durere, O SĂ SE RIDICE
SINGUR!
********************************************************
De această poveste mi-am amintit de nenumărate ori de-a lungul vieţii…
Uneori m-a durut, alteori m-am trezit… “Muşcată”. Iar când m-am săturat de
atâtea “cuie”, la un moment dat am încetat să mă mai revolt, să mai lupt,
inclusiv să (mă) mai vait. Dimpotrivă, am început să pun întrebări şi să caut
răspunsuri! Aşa am avut curajul de a (mă) schimba şi a schimba un pic, câte
ceva din ceea ce am putut schimba. Pentru că “unele lucruri se schimbă altele
rămân”! (Morpheus, Matrix).
Aici, în acest curs, sunt frânturi de adevăruri. Alte adevăruri decât
cele în care ai crezut şi în care, poate, mai crezi încă. Sunt informaţii care te
pot face să te simţi confortabil. Unele, da, îţi pot aduce acea stare de linişte, de
împăcare, de acceptare. Altele însă… Dimpotrivă! Pot deveni adevărate “cuie”,
ca în povestea de mai sus. Deci, este posibil în egală măsură ca multe din cele
ce vei citi în continuare să te determine să te simţi inconfortabil. Poate chiar să simţi durere… De ce? Pentru că o educaţie spirituală adevărată, reală, este o
cale diferită. Ea ESTE pur şi simplu, fără nici un fel de garanţie că vei ajunge
într-un loc în care curge, după cum se spune, “doar lapte şi miere”. Aici înveţi în primul rând cum să renunţi la orice fel de promisiuni, de garanţii, la
aşteptări. Aici descoperi, de exemplu, că fiecare este responsabil de ceea ce I
se întâmplă, de ceea ce “atrage” în viaţa sa. Iar dacă te aştepţi ca cineva sau
altcineva să te “salveze” sau să te “vindece”… Renunţă. Opreşte-te aici.
Renunţă să treci mai departe de această introducere. Vei fi pregătit doar
atunci când o să te saturi… Ca câinele din poveste.
Dar! Dacă ai decis să treci mai departe, tot ceea ce pot spune este că aici
este posibil să descoperi frânturile TALE de adevăruri. Poţi învăţa ce ai nevoie
TU să înveţi. Şi, dacă vrei, poţi schimba ceea ce crezi de cuviinţă… Dacă vrei
cu adevărat să se schimbe ceva în viaţa ta!
Monica Stănescu, 10.10.2021