Mulţumiri Echipei

Astăzi, mi-am propus să îmi manifest public RECUNOŞTINŢA faţă de membrii echipei noastre, mulţumind celor care sunt alături de mine, în munca dificilă pe care o desfăşor ÎMPREUNĂ cu ei: Rodica Enache, Monica Stănescu şi Petru Codreanu.

După cum poate ai remarcat, începând cu vara anului 2020, am dat drumul la trei cursuri şi la webinare.

Scurtă trecere în revistă a cursurilor

Cursurile pe care le-am testat pe noi înşine, sunt următoarele:

(1) Un nou Pământ, o nouă Lume: Cu, Şi, Împreună. Este un curs video, cu acces liber, pe canalul YouTube „R-DDL – Reinventarea – Dincolo De Limite„. Astăzi (23-01-2021), am publicat cursul 34, „Experienţa Directă„.

(2) Bazele Dezvoltării Personale. Este un curs care se desfăşoară online, folosind platforma de videoconferinţe online, Zoom. Modul de derulare, este „Consultanţă 1:1” şi ne-am propus ca în cadrul acestui curs, să venim cu cât mai multe soluţii privind DEZVOLTAREA PERRSONALĂ pe de o partre, iar pe de altă parte, să învăţăm să ne organizăm viaţa, pe bază de PROIECTE PERSONALE. Am acumulat o experienţă ca Manager de Proiect, experienţă care demonstrează clar avantejele şi poate fi argumentat precis DE CE este mai convenabil să ne organizăm viaţa ca PROIECT PERSONAL. Am considerat important să dăm mai departe această experienţă DIRECTĂ.

(3) Sufletul Meu Pereche. Se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca şi cursul „Bazele Dezvoltării Personale„. S-a dovedit a fi un curs cu grad de dificultate foarte ridicat. Cursul în sine, este conceput ca un roman. ESTE însă o poveste reală şi se bazează pe fapte de viaţă, doar că, sunt implicate cunoştinţe destul de multe de uzilizare practică a multor elemente de Educaţie Extrasenzorială şi Educaţie Spirituală. Şi aici, cred că am subestimat gradul de dificultate, cam mult. Aşa am ajuns la nevoia de a revizui un curs foarte important: „Bazele Dezvoltării Personale„.

Revizuirea cursului „Bazele Dezvoltării Personale”

Aici vin mulţumirile pe care le adresez colegilor, coechipierilor, MICII NOASTRE FAMILII.

Dificultăţile prin care au trecut fiecare dintre ei la parcurgerea cursului, obstacolele întâlnite, feedbackul oferit în cadrul webinarelor, au demonstrat clar că abordarea conformă cu practicile uzuale, dă rezultate slabe şi cu o variabilitate prea mare pentru ceea ce mi-am propus eu să facem în cadrul Şcoala ZENLA.

Astfel, am înţeles că trebuie să încep lucrul la o nouă versiune a cursului „Bazele Dezvoltării Personale„, o versiune care să uşureze şi învăţarea paşilor de parcurs şi parcurgerea efectivă a acestor paşi, astfel încât rezultatele obţinute, să fie mai uşor de perceput şi de obţinut.

Precizez clar că, fără ajutorul inestimabil al acestor oameni, mi-ar fi fost imposibil să văd ce anume e nevoie să fie îmbunătăţit şi dus mai departe şi mai ales, CUM ANUME.

Perspectiva pe care mi-au oferit-o, va schimba destul de multe în noua versiune a cursului.

Îi sunt de asemenea recunoscător lui Andy Szekely, pentru o serie de reformulări şi pentru inspiraţia pe care mi-a oferit-o prin anumite abordări particulare ale diferitor teme, cum ar fi domeniile vieţii şi în mod particular, conceptul „Cei Trei A„, care m-a ajutat să mă apropii foarte mult de o formulă mult mai uşor de abordat a Dezvoltării Personale, decât modelele care există acum pe piaţa dezvoltării personale şi pe care le consider greoaie, dificil de abordat şi care, de cele mai multe ori transformă dezvoltarea personală, într-o muncă de tip „corvoadă„, într-o „cursă contra cronometru„, ceea ce este exact OPUSUL a ceea ce trebuie să fie dezvoltarea personală.

Convingerea mea fermă este că, Dezvoltarea Personală, trebuie să fie o „Insula Miracolelor„, acel „teritoriu” în care te retragi să te refaci, să reflectezi, să visezi mai departe şi să pui bazele noilor realizări la care ai visat şi continui să visezi.

Foarte probabil, noul curs va fi modular şi va avea, cel puţin două module, posibil mai multe, care să poată fi parcurse mult mai rapid şi mai ales, funcţie de nevoile individuale şi de potenţialul individual, care este aici un element cheie.

Acesta este şi motivul pentru care am amânat publicarea descrierii cursului: REVIZUIREA este necesară!

Pe mâine!

Cu drag, Şerban