Obiectivul şi Jaloanele

Am definit Dezvoltarea Personală, în cursul „Bazele Dezvoltării Personale„.

Totuşi, am încă o definiţie, care mi se pare şi scurtă şi elegantă şi fără să mai lungesc vorba, iat-o:

 

Dezvoltarea Personală este Arta stabilirii şi atingerii obiectivelor Dezvoltării Personale.

Acum cred că e evidentă legătura cu titlul acestui articol.

Sintetic vorbind, Dezvoltarea Personală, înseamnă „cât timp aloci zilnic PENTRU TINE, pentru DEZVOLTAREA, pentru EVOLUŢIA TA.

Şi aici, e o discuţie prea lungă de făcut cu privire la „De ce, Cum, Ce„, dar o pot rezuma în câteva cuvinte: Identificarea Sensului Vieţii, Identificarea şi stabilirea Scopului Vieţii, care este necesar să fie divizat în etape, deci stabilirea ETAPELOR, etape pe care le numim generic, OBIECTIVE, deşi, cum bine a subliniat Andy Szekely în câteva materiale şi am spus-o şi eu de foarte multe ori, o exprimare mai corectă din perspectiva unicităţii fiecăruia din noi, ar fi… „Stabilirea SUBIECTIVELOR„.

Argumentaţia este simplă: „Obiectiv”, spunem la ceva cu valoare generală ridicată. Şi aici, apare o contradicţie între MINE, între TINE şi oricine altcineva, pentru că SUNTEM UNICI, ori adevărul meu unic, este SUBIECTIV, adică, DEPENDENT DE MINE (de tine, de el, de ea), neputând fi prin urmare „general” deci… nici „Obiectiv”.

Totuşi, de dragul conversaţiei şi al comunicării mai rapide, hai să acceptăm să le zicem OBIECTIVE, acelor paşi, acelor etape, pe care vrem să le vedem înfăptuite, chiar dacă ele sunt FOARTE PERSONALE deci… SUBIECTIVE.

Obiective şi termene

Din perspectiva termenului de îndeplinire, obiectivele pot fi:

(A) Imediate: Să cumpăr pâine, să ud plantele din casă, să spăl rufele, să fac mâncare, să public articolul de azi pe blog, să realizez sesiunea de consiliere programată, să realizez măsurătorile radiestezice solicitate de Z, etc., etc. Termenul, se încadrează de obicei, în câteva ore, maximum.

(B) Pe termen scurt: Să fac backup la datele de pe desktop; să citesc sau să recitesc cartea X (În cazul meu, X= Andy Szekely, „Manifestul Educaţiei”; Andy Szekely, „Decizii radicale”; P. D. Uspensky, „A patra Cale”, etc.); să realizez cursul video de săptămâna asta; să-mi planific activităţile acestei săptămâni; să actualizez planul activităţilor lunare; să actualizez planul trimestrial; să realizez cursul X; să plătesc facturile; să fac analiza bugetului, la zi; etc. Termenul, se încadrează de obicei în câteva zile, maximum o lună.

(C) Pe termen mediu: Să stabilesc reperele şi obiectivele trimestriale, semestriale, anuale şi multi-anuale: absolvirea unui curs/training de medie durată; absolvirea unui an de studii universitare; realizarea unui anumit nivel al economiilor anuale; achiziţionarea unor elemente de dotare (mobilă, aparatură, echipamente necesare). Termenul, se încadrează de obicei în câteva luni, maximum un an.

(D) Pe termen lung: Sunt obiective cumulate = PROCESE, adică, este acel tip de obiectiv care se consideră îndeplinit, dacă toate obiectivele (etapele) care îl compun, au fost îndeplinite la timp şi cu succes: Absolvirea unei facultăţi; absolvirea unor cursuri postuniversitare sau similare; obţinerea unei certificări într-o ocupaţie nouă; acumularea unui anumit nivel de ore de practică în domeniul preferat; cumpărarea unui apartament; realizarea unei călătorii lungi de studii, cercetare şi schimb de experienţă, etc.

Termen sau Jalon?

Eu unul, din practică, am concluzionat că folosirea conceptului „Termen”, este contraproductivă, deoarece generează o psihoză de culpabilitate.

Ceea ce se petrece în fapt, este următorul fenomen foarte frecvent: Se întârzie. Cauzele, sunt multiple şi de multe ori, impredictibile.

„Depăşirea termenului”, este de obicei însoţită de procese de analiză care în loc să caute soluţii pentru creşterea armonizării interioare, atât la nivel individual cât şi la nivelul colectivului de muncă, eşuează în „vânătoarea de vrăjitoare”, adică, în căutarea „vinovatului”, a celui care să fie culpabilizat, ostracizat, condamnat pentru ineficienţa cu care a muncit, etc.

Termenul JALON, pe de altă parte, ne situează din start într-un alt context comunicaţional:

CARE ESTE VITEZA MAXIMĂ pe care am atins-o pe parcursul traseului, de la punctul A la punctul B?

Este o simplă formă de RECADRARE, de COMUNICARE ASERTIVĂ, care în loc să ducă la un distructiv proces de culpabilizare şi la „arătatul cu degetul” către cineva, ne conduce la un dialog prin care putem identifica zonele de performanţă mai ridicată şi respectiv zonele de performanţă mai scăzută şi drept urmare, descoperim RESURSELE care trebuie fie redistribuite (servicii oferite) pentru că sunt în exces, fie trebuie atrase (servicii solicitate din exterior).

De la un climat de tip „Sală de judecată”, ne deplasăm către zona „Think-Tank„, „Master-Mind„, şi „Brainstorming session„, în care obiectivul tuturor este crearea de idei, de soluţii şi de metode de aplicare a soluţiilor.

Atunci când viteza de atingere a unui reper (JALONUL), este mai mică decât cea necesară, pur şi simplu, acceptăm faptul că ne-am angajat într-o acţiune care necesită resurse mai mari decât cele disponibile, ceea ce este cu totul altă poveste decât un „război” intern pentru „pedepsirea vinovaţilor”.

Această abordare, este valabilă atât la scară personală (reproşurile şi autojudecata distructivă) cât şi la orice altă scară: familie, colectiv de muncă, comunităţi, grupuri sociale, etc.

De aici mai departe, sunt destule posibilităţi de gestionare CONSTRUCTIVĂ a activităţii.