Valentin Bărbulescu: Lecţia mea

Acum două zile, mă contactează un NECUNOSCUT pe Facebook Messenger. Aflu că se numeşte Valentin Bărbulescu…

Nefiind eu tocmai genul care să respingă o abordare directă, ba zic eu chiar dimpotrivă, mă face curios să văd ce vrea de la mine, mi-am zis „OK, hai să vedem despre ce este vorba.”

Discuţia a debutat cam aşa:

VB: „Salut Șerban! Îți mulțumesc că urmărești ce fac 🙂 te-am văzut la ultima postare de pe Facebook și mi-ar plăcea sa te cunosc mai bine, să înțeleg ce faci, dacă ești deschis să povestim.”

Până aici, OK, mi-am zis, deşi am făcut o primă concesie: agramatismul „mi-ar plăcea”, în loc de mi-ar place, pentru că verbul la infinitiv este „a place„, nicidecum „a plăcea„.

Cum am zis, m-am făcut că îmi scapă, deci o primă concesie…

Iată ce am răspuns:

SS: „Salut! 🙂

Deschis, sunt. Doar că, e o vorbă în lumea Linux: „Linux, e foarte prietenos. Doar că… îşi alege cu grijă prietenii!” 😉

Acestea fiind zise…

Dezvoltarea Personală e ceea ce mă interesează. Fără politică, fără can-can-uri, fără dogme şi alte asemenea. Şi fără toate memele astea care circulă despre bani, afaceri „one click away”, etc.

Aşa încât, dacă crezi că ne potrivim, putem să îi dăm bătaie! 😉 🙂”

Subliniez formula de încheiere: „dacă crezi că ne potrivim„.

M-am oferit pe loc, să port cu el o discuţie, fie pe FB Video fie pe Zoom.

Ca să scurtez pelteaua, necunoscutul VB, mă refuză şi îmi cere să mă programez la o consultaţie. Adică: mă zvârle pe o pagină care a dat patru rateuri până să se încarce şi după ce în fine, s-a încărcat, a trebuit să dau un refresh, pentru că funcţiona prost. Pagina conţinea un formular stufos, cu o puzderie de întrebări personale, NEPERMISE UNUI NECUNOSCUT, întrebări la care ultima trăznaie care mi-ar trece prin cap, este să răspund!

Adică? Ce înseamnă asta? TU, NECUNOSCUTULE, vrei să vorbeşti cu mine, eu ACCEPT să-ţi ofer din timpul meu, mă refuzi şi mă pui la punct trimiţându-mă să mă programez la o consultaţie „gratuită”?

După care tu înţelegi că eu eram leşinat de dorul tău şi abia aşteptam să mă supui unui interogatoriu poliţienesc şi desigur, ardeam de nerăbdare să-ţi plătesc serviciile NESOLICITATE DE MINE?

Cam asta ar fi „prima impresie”…

Nefiind eu tocmai de azi-dimineaţă pe net şi nici mare amator de etichetări rapide, am căutat să aflu despre cine este vorba. Referirea lui VB din introducere, „Îți mulțumesc că urmărești ce fac„, pentru mine e cam goală de sens şi conţinut. Am trecut peste absurdul afirmaţiei, pentru că pe FB, dau like şi promovez o chestie care îmi place, fără ca asta să însemne că „urmăresc” activitatea lui X, Y, Z. Pur şi simplu, apare pe o pagină de a mea o chestie, care e promovată de cineva de pe lista mea şi dacă îmi place, mi se pare firesc să admit asta şi dacă chiar mi se pare că merită, o promovez şi eu, la rândul meu.

De aici şi până la a trage concluzia că „mă urmăreşti ce fac”, mi se pare o excesivă supraestimare.

Cu toate acestea…

Sunt cel puţin cinci ani de când aplic pe mine o metodă:

„Ce am învăţat eu din chestia asta?”

Lecţia mea

Am vorbit în cursul video „Un nou Pământ, o nouă Lume” şi în alte cursuri, despre SINCRONICITĂŢI.

În spiritul a „Ce am învăţat eu din chestia asta?„, am căutat răspunsul. Altfel, întâmplarea asta ar fi lipsită de sens. Chiar şi dacă ar fi fost lipsită de sens, tot ar trebui să fac ceva cu ea, altfel, e o risipă de resurse: să-i dau un sens.

Din fericire pentru mine, am descoperit un sens în întâmplare.

Cei care mă cunoaşteţi, ştiţi că sunt destul de rezervat în a accepta „pe nemestecate” o informaţie, o opinie, o perspectivă. Cu atât mai puţin sunt dispus să-mi schimb convingerile cu mare uşurinţă.

Totuşi, trebuie să admit faptul că, Valentin are o zestre, are „ceva” de valoare.

În cele circa 30 de minute cât am comunicat, a reuşit să-mi schimbe perspectiva ASUPRA MEA. Anume, a reuşit să mă pună în situaţia de a găsi răspunsul la întrebarea:

„Şerban, ce îţi place ţie să faci?”

Dacă ai mai citit articole pe acest blog, dacă urmăreşti cursul video, ştii cu siguranţă că metoda mea preferată de lucru, este CONŞTIENTIZAREA PRIN SCRIS. O folosesc foarte mulţi, deci, nimic foarte special aici.

Am menţionat asta, pentru că am căutat de-a lungul anilor să formulez ÎN SCRIS, cât mai multe răspunsuri la întrebarea „Şerban, ce îţi place ţie să faci?„.

Valentin însă, a fost „reacţia chimică”, ce m-a condus la un alt răspuns, care m-a surprins puţin şi pe mine:

„Îmi place să fac acele lucruri care se fac încet şi cu multă migală.”

Poate că pentru cei mai mulţi, răspunsul este unul banal şi fără vreo relevanţă prea mare pentru ei.

Hai să pun acum în contextul potrivit acest răspuns:

Dezvoltare Personală; Training (programe de instruire, cursuri, seminarii); Comunicare.

Ce au în comun toate acestea?

Adică: cum am putea formula „numitorul comun”?

Care este acel ceva GENERAL, care leagă toate acestea între ele?

Răspuns: LUCRUL CU OMUL.

Fără îndoială, există multe ocupaţii, dintre care pe unele, le-am urmărit chiar ore în şir: bijutier; artist sticlar; croşetat-tricotat; brodat; croitorie artistică (asta implică şi design, dar o scurtez…).

Cred că practic, tot ce se încadrează în zona „meşteşug”, dacă este dus din ce în ce mai sus, ajunge să devină ARTĂ, caz în care lista e prea lungă să înşir aici chiar toate cele.

Totuşi, există „ceva”, care necesită infinit mai multă răbdare şi migală: LUCRUL CU OMUL.

Dacă privesc OMUL din perspectiva studiului materialelor (disciplină obligatorie în Politehnică), cred că OMUL, e materialul cel mai plin de surprize, cel mai plin de neprevăzut, cel mai plin de posibilităţi şi de potenţial, dar… şi cel mai fragil şi delicat dintre toate. Aşa încât, deşi îmi plac multe activităţi, cea care se potriveşte „arhitecturii” mele interioare, „încet şi cu migală„, rămâne lucrul cu oamenii.

Schimbarea de perspectivă

Deşi în aparenţă întâlnirea mea cu Valentin Bărbulescu s-a soldat cu un fiasco, din perspectiva mea, este un succes.

De ce afirm asta?

Cred că mare parte din blocajele mărunte, pe care cei mai mulţi dintre noi le ignorăm — şi asta strică!! „a merge cu frâna de mână trasă” zic şoferii şi automobiliştii amatori, deopotrivă — îşi au originea tocmai în acest aspect al RITMULUI INTERIOR.

Despre „Ritmul Interior”, am scris cartea „Începutul Călătoriei„, deci trec peste amănunte.

Ideea este că, acest răspuns, „încet şi cu migală„, are implicaţii destul de profunde şi destul de ramificate şi ASTA, m-a ajutat Valentin să descopăr, deşi el şi-a propus să îmi vândă ore de coaching. Interesul meu pentru serviciile oferite de el, este practic ZERO, are prea multe de învăţat ca să îmi permit să ratez ceva, doar ca să înveţe el şi să pierd eu.

Totuşi, după cum vezi, e o chestiune de perspectivă!

Coachingul şi consilierea se bazează mult pe un procedeu (tehnică): RECADRAREA. Aşa încât, o RECADRARE CONVENABILĂ, după cum poţi observa, scoate la suprafaţă CE ESTE FOLOSITOR. Cred că îţi poţi da seama, acelaşi procedeu pe care l-am folosit eu aici, îl poţi folosi şi tu, pornind de la acest model.

Mai mult chiar, indiferent ce i-ar lipsi lui Valentin, ce ar mai avea de învăţat, mi se pare irelevant, pentru că din perspectiva mea, întâlnirea cu el, deşi scurtă, S-A DOVEDIT FOLOSITOARE.

S-a derulat o şedinţă de coaching între noi?

Eu afirm că da.

Este prin urmare Valentin un bun coach?

Răspunsul la această întrebare, mă depăşeşte.

În cazul meu particular, e vorba despre atitudinea pe care am decis eu să o am faţă de conversaţia noastră.

Evident, puteam să spumeg de furie: în ultimă instanţă el a vrut să comunice cu mine şi a făcut fasoane când a văzut că am acceptat fără amânări stupide şi tegiversări inutile. Puteam să mă implic în rolul omului jignit (= victimă). Doar că asta este SUPRAFAŢA.

Îţi prezint o perspectivă care mă sâcâie şi mi se pare cea mai bună:

Şi dacă acel coach care se crede Valentin, respectiv acel coach care se crede Şerban, aveau nevoie de o lecţie specială, care putea fi administrată de un singur coach şi anume, coachul care a rezultat prin suma vectorială a indivizilor?

Adică: Dacă la întâlnirea noastră, s-au pus în comun pentru o jumătate de oră, resursele lui Şerban şi ale lui Valentin şi din asta, a rezultat CÂTE O LECŢIE SPECIALĂ (mai multe?), pentru fiecare?

Şi acum… Întrebarea finală:

Merită să ratezi o lecţie valoroasă cramponându-te de aspecte remediabile în timp, prin practică?

Dacă vrei să fii coach, o poţi face. Începe cu tine.

Poţi studia această situaţie.

Tu, ce ai fi făcut? Cum îţi gestionezi resursele, inclusiv cele „atrase” să spun aşa?

Dacă vrei să afli mai multe despre Valentin Bărbulescu şi crezi că ţi se potriveşte (ca coach), îl găseşti căutând cu Google „Authentic Marketer RO„.

O zi faină să ai!

Cu drag, Şerban