Ocupaţie şi Perspectivă…
Revin pe blog, după o pauză destul de lungă…
Reflectam zilele din urmă la felul în care mi-am ocupat timpul, în ultimii doi ani: Scris, citit, cursul video, webinare, consultanţă-consiliere 1:1 (Dezvoltare Personală). Între altele şi acest blog.
Asta, în vreme ce alţii, mult prea mulţi în opinia mea — exagerat de mulţi chiar!!! — şi-au rotunjit consistent, averile deja foarte mari, speculând neputinţele altora. Fără nici un fel de scrupule…
Câteva cuvinte, despre toate:
— Cu privire la scris, voi detalia mai mult, în continuare;
— Referitor la citit, am scris deja: „Ce citesc„. Am făcut un „inventar” al paginilor citite în cursul intervalului iulie 2021 – februarie 2022. E vorba despre peste 8000 (Mda… Opt mii…) de pagini.
— Cu privire la cursul video, e de prisos să spun ceva. Poţi să te convingi căutând cu Google, fraza cheie „R-DDL Curs„. O să găseşti destule rezultate, chiar şi cu browsere mai puţin populare ca Chrome. Ca exemplu, cu browserul „Brave”, pe care îl folosesc „din an în paşte”, primele trei rezultate sunt la curs.
— Despre webinare, pot spune că am derulat până astăzi, 86 de webinare;
— Sesiunile de consiliere 1:1, s-au adunat şi ele, în număr destul de mare: peste 60 de sesiuni individuale;
— Blogul. Am scris şi publicat împreună cu Monica, 65 de articole. Partea mea de contribuţie, înseamnă peste 200 pagini…
Cam asta ar fi despre „Perspective şi Ocupaţii”, în perioada martie 2020 – martie 2022.
Cărţi scrise şi publicate
Perioada martie 2020 martie 2022, a însemnat destul de multă muncă pe partea de scris, revizuire materiale, pregătire pentru tipografie. O evaluare provizorie, a condus la un total de pagini scrise de peste 1200 pagini, fără a include tot ce am scris, respectiv tot ce am şi publicat.
O medie anuală de peste 600 pagini.
Ofer această statistică, pentru cei care vor cu adevărat să profite la maximum de puterea acestui instrument de autocunoaştere: SCRISUL.
Fără a intra în detalii, care vor fi prezentate în pagini (articole) dedicate, iată cam cu ce mi-am ocupat timpul, pe lângă celelalte:
— Cursul „R-DDL – Un nou Pământ, o nouă Lume„. Este vorba despre primul volum, care conţine textele cursurilor anului I, adică de la 1 la 52. Ştiu că a durat mult până la publicare. Uneori, dificultăţile sunt mai numeroase decât ce visăm noi şi atunci, apar întârzieri de tot felul. Am reuşit însă!
Pagina dedicată, este: https://sufletepereche.com/curs-r-ddl-un-nou-pamant-o-noua-lume/
— Cursul „Sufletul Meu Pereche„. Aici, ar fi câteva chestii de menţionat. Aş fi putut publica cursul mai devreme cu câteva luni, poate chiar un an. Am avut însă în vedere faptul că în curs am prezentat metode care par fantastice, deşi reprezintă o REALITATE. Cursul se bazează pe fapte din viaţa reală a Monicăi şi a mea.
Ca aspect particular al cărţii, menţionez că este un experiment literar neobişnuit: este o sinteză a unei poveşti de viaţă reale, a doi oameni reali, pe care am putea-o încadra la categoria „roman autobiografic”, dacă…
Mi-au plăcut romanele biografice şi autobiografice. Am vrut însă altceva şi de la mine şi mai ales, PENTRU CITITOR: am vrut să fie mai mult decât o colecţie de informaţii adevărate şi atât. Am vrut să fie, atât cât poate fi, un ghid susţinut practic de fapte reale, pentru cine vrea să îşi construiască pas cu pas, o RELAŢIE DE CUPLU, cu o Fiinţă cu care este COMPATIBIL ENERGETIC.
Din nefericire, acum cuplurile se formează pe baza unor criterii irelevante. DE aici şi numărul relaţiilor de foarte scurtă durată şi desigur, al relaţiilor „de faţadă”…
Am preferat să prezint astfel metodologia folosită de noi, pentru că REZULTATUL, este mult mai bun decât în foarte multe alte cupluri.
Şi dacă este să îmi doresc ceva pentru toată lumea, este să încheie fiecare om, un parteneriat care SĂ PERMITĂ EVOLUŢIA ÎN CUPLU: ÎMPREUNĂ, adică.
Pagina dedicată, este: https://sufletepereche.com/curs-sufletul-meu-pereche-seria-ritmuri-interioare-vol-ii/
— Cartea „Căutându-mă pe mine„. Mi-am dorit de nenumărate ori să mor. De fiecare dată, „s-a întâmplat” să iasă altfel decât să mor. Şi au fost multe conjuncturi în care am privit moartea „ochi în ochi”.
Tot reflectând la faptele vieţii mele şi străduindu-mă să mă ÎNŢELEG pe mine, să mă DESCOPĂR, mi-am dat seama câte puţin – câte puţin, că perspectiva din care priveam lucrurile, Viaţa — fără a fi în mod neapărat necesar „greşită”, deşi o putem numi oarecum şi aşa — era în fapt INCOMPLETĂ. Parţială, fragmentară.
Aşa încât, am revenit în această carte, cumva la punctul din care plecasem în 2006, când am început lucrul la prima mea carte: RITMURI INTERIOARE, devenită ulterior primul volum, „Începutul Călătoriei„, al unei serii de cărţi, RITMURI INTERIOARE, care acum, cu această carte, a ajuns la volumul III:
Pagina dedicată, este: https://sufletepereche.com/cautandu-ma-pe-mine-seria-ritmuri-interioare-vol-iii/