
Criza valorilor
Atunci în 2018, când am renunţat la bloguri, justificarea de moment, a fost „GDPR” şi „Suprasolicitare”.
Au fost acestea cauzele profunde?
Experienţa de viaţă m-a condus la concluzia că acestea sunt în fapt efectele unei cauze sau chiar a unor alte cauze, mai profunde. Aceste efecte devin desigur cauze însă sunt cauze secundare.
Există aşadar o cauză mai profundă care şi-a găsit manifestarea în cele menţionate mai sus? GDPR şi suprasolicitare?
M-am întrebat ani în şir „Pentru cine scriu?”
Am răspuns în mod repetat: „Pentru oameni„.
Este acest răspuns corect şi onest?
„Corect”, în sensul a „Ce înţeleg eu prin oameni?”
Pentru că din start, e clar că atunci când scrii „pentru oameni”, trebuie să scrii într-o limbă universală (Care este asta? Avem vreuna?), altfel, scrii doar pentru un grup de oameni şi iată, aici am o primă contradicţie cu mine însumi: PENTRU CARE OAMENI?
Atât timp cât scriu în româneşte, scriu pentru o categorie precisă de oameni: ROMÂNII.
Din perspectiva marketingului, pot spune: „Pentru un anumit segment de piaţă„.
Poţi să te adresezi întregului mapamond?
E o discuţie prea lungă de făcut aici şi sar peste detalii, dar cam 37% din populaţia globului, China mai precis, foloseşte pictograme. Aşadar, cade clar varianta „pentru oameni”.
Aceasta ar fi o primă clarificare: Scriu pentru ROMÂNI.
Pot scrie şi pentru mai multă lume? Da. În Engleză. Ceva însă, înăuntrul meu, scârţâie când vine vorba despre Engleză. E o piaţă prea mare, cu prea multă competiţie violentă şi prea puţină cooperare. Asta am şi aici, de ce m-aş duce hăt-departe, tocmai „în vestul sălbatic„?
Şi acum, cercul se restrânge iar. Pentru simplul fapt că este imposibil să scrii pentru toţi românii. Şi asta, este ceva trivial: sunt bătrâni bolnavi, sunt copii preşcolari şi chiar şcolari mici, mai sunt şi din cei care au aversiune faţă de citit „Prea multă carte, strică”, „Cititul e o pierdere de vreme” — pentru chestia cu cititul, am găsit videoclipuri pe YouTube şi m-am blocat, pur şi simplu! Amcrezut iniţial că e umor negru, apoi mi-am amintit că era un sondaj făcut de un reporter TV — deci, până la urmă, „Pentru cine scriu?”
Îmi amintesc, inevitabil, o povestioară a lui Brian Tracy, despre „cauzele eşecurilor”. Era pe la începuturile sale şi s-a dus la Mentorul său să-l întrebe. Acesta l-a pus să scrie pe o hârtie, toate cauzele care l-au condus la eşecuri. Rezultatul, este cel cunoscut, cel devenit trivial deja: Guvernul, Parlamentul, legislaţia, partidele politice, mama, tata, încă vreo câteva zeci de rude…
Mentorul a privit lista de o pagină şi jumătate, apoi i-a răspuns zâmbind misterios: „Eşti sigur că ai trecut absolut toate cauzele? Poate vrei să mai verifici?”. Brian s-a înroşit, pentru că înţelesese despre ce cauză era vorba… El însuşi.
Cam asta am omis eu de pe lista mea „Pentru cine scriu„: PENTRU MINE. Pe mine, m-am omis de pe lista asta.
Şi dacă scriu pentru mine, sau măcar ŞI PENTRU MINE, atunci care este zona în care am ceva de scris, îmi place să scriu şi aş face-o „Zi de vară până-n seară„, vorba Bunicului cu barbă albă pân-la brâu şi cu nepoţii pe genunchi???…
Am aflat indirect, de la alţii, din poveştile lor, care îmi sunt darurile, care este domeniul căruia i-am alocat timp, energie şi cam toate resursele de care am dispus: DEZVOLTARE PERSONALĂ ŞI EDUCAŢIE SPIRITUALĂ.
Am scris în cei 11 ani de blogging, „de toate”.
De aceea a apărut CRIZA VALORILOR.
De la capăt!
E imposibil să mulţumeşti pe toată lumea, oricât de mult ai scrie, oricât de des ai publica. Aşa cum este imposibil să comunici eficient cu o listă de peste 200 de oameni. Durează prea mult şi comunicarea devine superficială.
Şi am simţit asta, la un nivel profund, dar a fost o durere acută.
Am crezut atunci în aprilie 2018, că e durerea înfrângerii finale.
Dar după cum observ, încă mai sunt în viaţă. De vreme ce scriu aceste rânduri, de vreme ce le citesc, înseamnă că mai pot. Că mai scriu.
Atunci, în primăvara lui 2018, aveam de rezolvat o problemă mare, CU MINE ÎNSUMI: SĂ SCRIU ŞI PENTRU MINE.
Altă perspectivă
Şi încă ceva… Să-mi scot din cap ideea de a scrie „pentru toată lumea”.
Am constatat practic faptul că asta este imposibil, aşa cum este imposibil într-o singură viaţă de om să înveţi absolut toate limbile Pământului, să obţii masteratul de la toate facultăţile Pământului, doctoratul de la toate universităţile, etc.
Aşa încât, acum, m-am trecut cap de listă pe lista „PENTRU CINE SCRIU”.
Şi m-am gândit să fac publică chestia asta şi cine consideră că scriu ŞI PENTRU EL, că poate să afirme că sunt VOCEA EI/LUI, e bine venit să-mi spună asta, verde în faţă. Cu curaj adică.
Ar fi o schimbare valoroasă în lumea asta plină de răni şi suferinţe.
Dacă treci ACUM printr-o criză a valorilor, e bine să ştii că o vei depăşi. Aşa cum am depăşit-o eu, POŢI ŞI TU.
Mi-am scos din cap de mulţi ani ideea de a mulţumi pe toată lumea… Pentru că mi-am dat seama că fiecare este responsabil de propria sa mulţumire, aşa cum este responsabil de propria sa fericire.
Deci dacă scriu, o fac pentru că-mi face plăcere MIE. O fac pentru mine. Doar aşa îmi pot linişti „herghelia” de gânduri şi în plus, mă pot conecta mai bine la mine/.