Aparent, sunt în contradicţie una cu cealaltă. În realitate însă sunt feţele unui singur lucru, pentru că entuziasmul este şi poate fi perceput prin lipsa apatiei, iar pe de altă parte, apatia apare atunci când entuziasmul dispare.
Ambele sunt stări interioare, percepute la un nivel extrem de profund. Deci implică şi emoţii! Una apare atunci când ne implicăm în activităţi care ne plac şi ne atrag. Cealaltă, când ne implicăm în activităţi de rutină, ceva de genul lucrurilor “care trebuiesc făcute” dintr-un motiv oarecare.
Este o concepţie total eronată că un om apatic este lipsit de emoţie… Dimpotrivă! Acestea sunt, există! Dintr-un motiv (cunoscut sau necunoscut) aceste emoţii au fost suprimate, negate sau renegate. La vârste tinere, aceste emoţii de bucurie, fericire, curiozitate, interes, plăceri, dorinţe, au fost mult mai evidente în manifestare. Cu timpul însă, se instalează apatia în locul entuziasmului. Este un mecanism de compensare. Adică? Suntem educaţi că este în neregulă (cu noi!) să fi bucuros de ceva sau să faci ceva care te umple de entuziasm! Îndemn acum pe oricine care citeşte acest articol, să privească înapoi în viaţa sa, mai ales în situaţiile în care au început să-şi piardă speranţa, interesul, când au încetat să mai facă activităţile care le aduceau bucurie. Ei bine, din acel moment ne-am pierdut pe noi înşine, ne-am rupt, ne-am fragmentat, ne-am cedat din propria putere mutând-o în afara noastră. O putem aduce înapoi! Dacă vrem şi alegem astfel!
De ce se întâmplă astfel de lucruri? Pentru că omul este o fiinţă socială, cu o mentalitate de grup. Fiind altfel, făcând altfel decât cei din grupul din care face parte, suntem descurajaţi, îndepărtaţi. Iar totul, “rădăcina”, se află încă din copilărie! Atunci apare neîncrederea în locul încrederii (inclusiv în Univers!), atunci apar primele semne de luptă interioară (vizibile în exterior mai ales în adolescenţă). Iar pentru că totul se învaţă, aşa învăţăm să facem mai mult ce trebuie în loc să mai facem şi ce ne place şi ne atrage!
De-a lungul consultanţelor, webinarelor, am auzit această idee formulată în nenumărate moduri. Aşa poate descoperi oricine că în spatele apatiei se află de fapt, nevoi rămase nesatisfăcute. Poate fi vorba despre nevoia de a fi noi înşine, fără să mai ştim măcar cu aproximaţie ce înseamnă asta. Poate fi vorba despre o senzaţie de nesiguranţă aproape persistentă, fără a fi capabili să explicăm altcuiva de ce, doar că nevoia de a ne simţi în siguranţă devine o nevoie aproape cronică. Totul, absolut totul, izvorăşte din acelaşi loc: durerea! Orice fragmentare produce durere. Dacă te loveşti la un deget, te doare. De ce s-ar petrece altfel cu sufletul?!?
Şi ce e de făcut? Ei bine, e vorba de folosirea dreptului de a alege. Poţi alege între extreme. O variantă este alegerea de a muri încet, pasiv, sau, cea de a doua, de a accepta viaţa.
Ce-a de a doua înseamnă multă muncă cu noi înşine, pentru că înseamnă să o iei de la capăt. Înseamnă să răscoleşti într-un morman de lucruri personale. Înseamnă să redescoperi toate lucrurile care ţi-au provocat atât durere, furie, neputinţă, cât şi bucurie, plăcere, entuziasm. Înseamnă să-ţi accepţi propria durere în loc să foloseşti “n” metode pentru a o evita. Înseamnă să fi prezent mai mult cu tine decât cu orice altcineva. Înseamnă să-ţi simţi emoţiile. Începe să-ţi notezi toate lucrurile care-ţi provoacă emoţii. Înseamnă să cauţi partea bună, pozitivă, din spatele oricărui eveniment trist trăit şi apoi caută negativul din evenimentele fericite. Aşa poţi observa paradoxurile, prin conştientizarea ambelor laturi ale fiecărui lucru, persoane sau eveniment. Notează dacă vrei toate aceste lucruri, pentru că scrisul este ca un fel de terapie.
Ce mai înseamnă să “o iei de la capăt?”. Înseamnă să faci lucrurile vechi ca un începător! Priveşte fiecare zi ca pe un nou început! Priveşte fiecare eveniment, persoană sau situaţie ca pe ceva nou, lăsând deoparte orice prejudecată. Şi ai răbdare (în primul rând cu tine!), pentru că lucrurile au nevoie de timp să se rearanjeze, să se ordoneze după noile reguli, aşa cum e nevoie de timp pentru orice. E nevoie de timp pentru a te re-înţelege şi pentru a te re-simţi. Poate că, atunci, cea mai bună cale pentru supravieţuire a fost abandonul. Atunci! Mai sunt aceleaşi circumstanţe şi acum?!?
De ce să faci toate aceste lucruri, indiferent că funcţionează sau ba? Foarte simplu! Pentru că orice este mai bun decât o moarte vie!
Monica Stănescu, 13.01.2021
sursă imagine: https://www.pinterest.com/pin/431149364298413955/
