Contractele: Angajamente şi Aşteptări

Contractele

Una dintre cele mai răspândite forme de relaţie socială de tip ANGAJAMENT, este ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR: de muncă, de furnizare de utilităţi, de prestare de servicii.

Dacă studiem cât de cât cu atenţie, vedem că şi în acest domeniu, sunt aplicabile aceleaşi cerinţe ca şi la încheierea unei căsătorii. Înclin să cred chiar că, gradul de dificultate al derulării în bune condiţii a oricărui contract, este strict dependent de aceleaşi aptitudini necesare încheierii unei căsnicii. Fără să argumentez, pentru că necesită scrierea a cel puţin 300 de pagini de text cu exemple şi contra-exemple, voi spune doar că am derulat un mic experiment social împreună cu Monica, experiment foarte simplu:

Am cerut unor oameni să ne spună ce prevede Contractul Individual de Muncă pe care l-au încheiat şi în mod particular, secţiunea „Obligaţiile angajatului”.

O scurtez şi spun că, rezultatul studiului social este catastrofal, dovedind o totală ignorare a ANGAJAMENTELOR LUATE de către AMBELE PĂRŢI: ANGAJATOR ŞI ANGAJAT.

În astfel de condiţii, mai are rost să ne punem problema CORECTITUDINII, a climatului tensionat în care se desfăşoară activităţile economice, în general?

Ce fel de relaţii se pot stabili, când angajatorul MIZEAZĂ PE IGNORANŢA ANGAJATULUI, PENTRU A COMITE ORICE ABUZ în derularea contractului de muncă, MIMÂND NEGOCIEREA?

Şi vorbesc în cunoştinţă de cauză: Am informaţii la prima mână din cel puţin patru medii de muncă: România, Grecia, Germania şi Italia. Pot include şi Spania, fără probleme.

Dacă ţi-ai imaginat cumva că mă refer doar la ce se petrece în Alexandria sau în Teleorman, te înşeli în ce mă priveşte. Ştiu să-mi „fac lecţiile” şi sunt genul de om care verifică şi se documentează!

Şi încă ceva: am ocupat între anii 1990 – 1992, o funcţie de conducere în sindicat şi am participat la negocieri ale Contractului Colectiv de Muncă pe Ramură. Ştiu foarte bine ce spun, din proprie experienţă!

Minciuna şi dezinformarea

La prima vedere, avem de a face cu un mediu economic de tip mafiot, în care tronează în vârful piramidei, două Împărătese: Minciuna şi Dezinformarea.

Povestea însă, mi se pare exagerat de mult simplificată. A izola această situaţie de un context istoric al dezvoltării relaţiilor de muncă, a relaţiilor interumane în general, de contextul CUNOAŞTERII, AL AUTOCUNOAŞTERII, ne conduce aşa cum am mai spus la atitudinea de „degetişti„, adică, la arătatul cu degetul la oricine şi la orice, fără a ţine seama de CONTEXTUL INIŢIAL şi mai ales, de EVOLUŢIA CONTEXTULUI în timp.

Dacă mă refer la PERCEPŢIA REALITĂŢII şi legătura dintre Minciună şi Dezinformare, constat că DEZINFORMAREA sau mai precis LIPSA INFORMĂRII CORESPUNZĂTOARE, este mult mai prezentă decât Minciuna, ca acţiune premeditată.

Alvin Toffler, în cartea „Al treilea val„, prezenta un simptom specific Erei Informaţionale şi anume, incapacitatea de absorbţie a schimbării, în raport cu viteza schimbării.

Putem vorbi despre minciună, despre dezinformare, în contextul vitezei de derulare a schimbărilor şi al CAPACITATĂŢII DE ABSORBŢIE A SCHIMBĂRII la nivel de individ, de colectivitate, de SOCIETATE, în ultimă instanţă?

Care este relaţia dintre SCHIMBARE şi Creierul Reptilian, Creierul Limbic şi Creierul Mare (Diencefalul)?

Sunt TOATE SCHIMBĂRILE susceptibile la a fi gestionate DOAR de către aceste formaţiuni neuronale?

Oamenii de ştiinţă, încă bâjbâie, iar societatea se încăpăţânează să deschidă o cutie de conserve de metal, cu un pai de plastic, doar pentru că „e şi asta o soluţie”…

Ce vreau să spun prin asta, este că, a continua să folosim pentru provocările care ne stau în faţă ASTĂZI, ACUM, doar cele trei formaţiuni neuronale (Creierul Reptilian, Limbic, Diencefalul), înseamnă exact următorul lucru:

Ce-a fost bun pentru Tata, e bun şi pentru mine!

Din păcate, această paradigmă s-a prăbuşit în urmă cu mai bine de 100 de ani, odată cu apariţia Fizicii Cuantice şi a aplicaţiilor care se dezvoltă pe baza acestei fizici.

Felul în care se încheie însă CONTRACTELE din care rezultă AŞTEPTĂRI de ambele părţi contractante însă, a rămas la nivelul de înţelegere de pe vremea când informaţiile circulau cu poştalionul şi schimbările, apăreau de Paşte şi de Crăciun, eventual şi de Revelion.

Mai sunt aceleaşi condiţii ACUM, ASTĂZI?

Negocierea şi aşteptările

Am aversiune faţă de expunerile „pur teoretice”, aşa că, hai să discutăm la obiect!

Şi căsătoria, Contractul Individual de Muncă şi contractele economice, în TEORIE cel puţin, TREBUIE SĂ FIE REZULTATUL UNOR NEGOCIERI.

Şi când am spus „negocieri”, deja ne aflăm pe „nisipuri mişcătoare”, pentru că…

Patronatul, înţelege prin „negociere”, să ofere cât mai puţin şi să pretindă cât mai mult, indiferent de situaţii, de condiţii, de orice alt criteriu. Singurul criteriu valid pentru patronat, este MARJA DE PROFIT care trebuie să fie MAXIMĂ.

Salariatul (sindicatele) vor exact ACELAŞI LUCRU, dar perspectiva este INVERSĂ: Muncă ZERO şi salariu, INFINIT.

Ce putem recunoaşte aici?

Negocierile, aşa cum se practică acum, sunt o HĂRŢUIALĂ, o formă de şantaj reciproc, o LUPTĂ, derulată sub tiparul mental LUPTĂ SAU FUGI, fără ceva comun cu NEGOCIEREA, care Negociere, presupune OBLIGATORIU, COOPERARE, ÎNŢELEGERE RECIPROCĂ, EMPATIE, COMPASIUNE…

Este chiar o vorbă sublimă, în popor:
Mai dă Române, mai lasă Jupâne…

Ce fel de aşteptări dezvoltă fiecare din părţi în ACEST CONTEXT PARTICULAR DE NEGOCIERE, definit de paradigma „Jocul greşeala aşteaptă„, de „Loveşte sau fii lovit„? Sunt oare aceste aşteptări cele NORMALE, FIREŞTI într-un CLIMAT DE COOPERARE, RESPECT RECIPROC, EMPATIE, COMPASIUNE?

Ce-ar fi dacă…?

…Dacă, de exemplu, ne-am revizui FIECARE LA NIVEL DE INDIVID adică!! competenţele, slăbiciunile, zestrea nativă, zestrea dobândită, aptitudinile de a negocia ONEST, RESPONSABIL, aptitudinea de a ne RESPECTA ANGAJAMENTELE ASUMATE SUB SEMNĂTURĂ?

Ce-ar fi dacă AM FI CONŞTIENŢI de adevăratele valori umane şi le-am respecta şi am negocia PE BAZA ACESTOR VALORI, „Sine ira et studio„, cum ziceau romanii cândva?

Pentru că acum putem vedea doar în filmele de prost gust, negocieri „Fără ură şi părtinire„, fără agende ascunse şi echivocuri care să lase loc la retractări „cu acte în regulă”.

Tactica subrefugiilor, a acoperirii „cu hârtii” a ajuns să fie norma în societate. Ne luăm angajamente pe hârtie, ne facem autocritica pe hârtie, suportăm consecinţele incompetenţelor noastre pe hârtie

Societatea Birocratică? Societatea în care totul este posibil, DOAR PE HÂRTIE?

Este aceasta o situaţie care să mai poată fi tolerată?